Alcoolul este drogul care cunoaşte cea mai largă utilizare în societatea noastră şi, deoarece este atât de uşor de procurat, mulţi oameni nici nu-l considera drog. Dar este un drog şi, folosit în mod necorespunzător, poate cauza mari prejudicii organismului dumneavoastră.
Alcoolul, este absorbit de către intestine şi stomac, ajungând la ficat, inimă, creier. Efectele asupra fiecărui organ sunt multiple, iar cantitatea ingerată va determina starea ta. Absorbţia şi circulaţia alcoolului în întregul organism are loc rapid, datorită vitezei de circulaţie a sângelui – în câteva minute de la servirea unei băuturi, alcoolul ajunge în organele corpului.
Alcoolul are efecte negative/nocive asupra:
1. Asupra stomacului şi intestinelor:
Spre deosebire de alimente, alcoolul nu este digerat şi metabolizat în stomac. O parte din el se resoarbe prin mucoasa gastrică şi ajunge în circuitul sangvin, restul trece în intestinul subţire şi prin resorbţie intestinală, direct în sânge. La nivelul stomacului, alcoolul creşte secreţia sucurilor digestive, creând o senzaţie de foame. Iritarea continuă a pereţilor gastrici poate produce gastrita (o inflamaţie cronică a mucoasei stomacului).
2. Ficatului:
Alcoolul este metabolizat la nivelul celulei hepatice, în bioxid de carbon şi apă, înainte de a fi eliminat din organism.
Ficatul nu poate metaboliza însă decât cantităţi mici de alcool, restul trecând prin sânge şi transportat către alte organe importante (creier, sistem muscular). Suprasolicitarea cronică a celulei hepatice prin consum exagerat de alcool poate duce la:
- Mărirea în greutate a ficatului
-Hepatita alcoolica - Excesul de alcool este una din cauzele apariţiei hepatitei cronice (inflamarea ficatului)
- Ciroza - Este cea mai gravă boala pe care o poate produce consumul de alcool. Apare din cauza consumului excesiv de alcool. Celulele ficatului încep să moară şi se poate ajunge la pierderea ficatului în cazurile cele mai grave.
- Cancer la ficat
3. Creierului
Având un efect sedativ şi depresiv, el încetineşte activitatea creierului, împiedicând atât obţinerea de informaţii cât şi stocarea lor în memorie. Cantităţile mari ajunse la nivelul creierului produc halucinaţii şi chiar comă. La copii întârzie dezvoltarea intelectuală.
4. Asupra musculaturii: omul beat care se clătină este exemplul clar al acţiunii alcoolului asupra musculaturii. De asemenea consumul excesiv sau frecvent de alcool duce la pierderea coordonării muşchilor şi a capacităţii de reacţie.
Efecte psihologice: dificultăţi de dormire, anxietate, agitaţie, depresii, confuzie, panica şi poateduce chiar la sinucidere;
Efecte sociale: pierderea prietenilor, dificultăţi familiare (principala cauză a violenţei în familie), divorţ, neglijarea copiilor, probleme la locul de muncă, pierderea locului de muncă, probleme financiare. Alcoolul poate duce însă şi la lucruri extrem de grave precum accidente de maşini sau crime.
Efectele de scurtă durată ale consumului de alcool
- Scăderea capacităţii de a gândi limpide.
- Alterarea memoriei.
- Tulburări de vedere.
- Scaderea capacităţii de coordonare a mişcărilor, evidenţiata prin dificultăţi în mers, în statul în picioare şi în menţinerea echilibrului.
- Vărsături (vomă).
- Risc crescut de accidente prin lipsa de orientare în timp şi în spaţiu.
- Comă alcoolică.
- Deces.
Efectele de lungă durată ale consumului de alcool
- Alcoolismul cronic, mergând până la "delirium tremens" ("nebunia alcoolică")
- Deteriorarea creierului, cu alterarea memoriei.
- Ciroza hepatică.
- Pancreatita.
- Malnutriţie.
- Gastrita cronică, ulcer cronic sau duodenal.
- Suferinţe cardiace.
- Scurtarea duratei vieţii.
- Moartea prin accidente legate de consumul de alcool.
Fenomene de sevraj
Hipertensiunea arterială, transpiraţia profuză, tremurături, dureri la nivelul întregului corp (la nivelul trunchiului), anxietate, predelir, tulburări de somn.
Un sindrom acut de sevraj reprezintă întotdeauna o indicaţie pentru internarea în spital. Aici, se urmează un tratament cu medicamente psihotrope anxiolitice, hipotensoare şi perfuzii pentru corectarea pierderii de lichide.
Adolescentii simt nevoia de a fi in centrul atentiei, de a se simti bine consumand alcool fara sa realizeze ca de fapt aceasta "distractie" le poate distruge sanatatea si chiar si intreaga viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu