http://suntadolescent-antidrog.blogspot.com/p/ai-probleme-cu-alcoolul.html

Cine suntem noi?



        În urma comportamentului iresponsabil adoptat din ce în ce mai des de către adolescenţi, noi, elevii Colegiului Economic " Ion Ghica" Târgovişte, ne-am hotărât să atragem atenţia asupra unui nou curent, din ce în ce mai promovat, şi anume acela al consumului de droguri. Deşi cu toţii ştim că drogurile, inclusiv ţigările şi alcoolul, ne afectează grav starea de sănătate, foarte multe persoane, din păcate şi adolescenţi, se lasă pradă tentaţiei drogurilor.
         Întotdeauna comportamentul anturajului a avut şi are un impact puternic asupra noastră, însă suntem atât de naivi încât nu deosebim binele de rău? Suntem atât de slabi încât doar copiind comportamentul altora ne putem forma ca persoane? Drogurile, cu siguranţă, nu sunt o soluţie, însă de asta ne convingem doar după ce încercăm, nu? Bineînţeles, nu primul fum ne omoară. El doar conduce către moarte. Însă de la plăcere la dependenţa e doar un fum. Chiar ne dorim să depindem de ceva, sau de cineva?
         Cei mai mulţi încep să consume droguri din simplul fapt că nu înţeleg de ce nu ar face-o, nu înţeleg ce este atât de greşit în consumul de droguri. De aceea am hotărât să începem o campanie antidrog, ce se axează mai mult pe înţelegerea de către adolescenţi a ceea ce drogurile înseamnă cu adevărat. Noi nu spunem, "Nu te droga!”. Noi aducem argumente prin care tu decizi ce faci. Este alegerea ta dacă doreşti să fii un altul pe lista celor ce sfârşesc din cauza drogurilor, însă noi vrem ca tu să ştii dinainte în ce te bagi. Încercam să  promovăm conştientizarea şi mai puţin reproşarea. Trebuie să conştientizezi că dacă ai căzut în plasa dealerilor, viaţa nu se termină aici. Sunt multe moduri în care poţi scăpa de dependenţa, iar noi dorim să ţi le arătăm.
         Şi, pentru că acum Internetul a devenit principala sursă de informare, am decis să creăm atât o pagină de facebook, numită Replay- Antidrog, cât şi un blog, www.suntadolescent-antidrog.blogspot.com. Ele conţin informaţii referitoare la tot ce înseamnă drog, inclusiv ţigări şi tutun şi îţi oferă răspunsuri la toate nelămuririle tale. Dacă ai anumite neclarităţi pe care nu le poţi lămuri cu informaţiile găsite pe site, te rugăm să ne laşi întrebările tale în rubrica Comentarii. Pe lângă acestea, mai puteţi găsi filmuleţe interesante şi pe www.youtube.com, postate de utilizatorul AntidrogRo.
         Promovarea acestei campanii nu are loc numai virtual, ci desfăşurăm numeroase activităţi prin care informăm adolescenţii în legătură cu pericolul drogurilor. De exemplu, în curând vom avea drept ţintă elevii claselor a IX-a, cărora le vom prezenta tot ce trebuie să ştie referitor la droguri, activitate ce va dura 2 ore/clasă. De asemenea, am realizat flyere, pliante adresate atât adolescenţilor, cât şi părinţilor pentru a-i face să conştientizeze că viaţa este un joc serios.
         Speram să fii alături de noi şi să conştientizezi că viaţa nu are buton de Replay, însă, cu siguranţă, te poţi schimba!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu